Azi am hotarat sa-mi privesc sufletul. Mi-am amintit ca l-am ars si l-am pus intr-o urna, caci era numai zdrente si nu il mai putea darui. Uitandu-ma la el am obsevat cum el s-a transformat in cioburi. Uimita de schimbarea survenita, am inceput sa plang. Iar lacrimile mi le-am impletit si cu ele mi-am cusut franturile sufletului. Si, asa, cusut, mi-am imbracat sufletul si am iesit sa ma vada toata lumea cum m-a sfartecat. Iar lumea s-a mirat cand mi-a vazut ca merg cu sufletul la vedere. Soarele, in schimb, mi-a zambit si si-a abatut razele asupra mea. Lumina lor m-a strapuns, iar in clipa urmatoare eram alcatuita din curcubeie frante. Datorita astrului cioburile mi s-au unit, iar sufletul meu s-a vindecat. Acum, fiindca este intreg, mi-l voi oferi din nou si din nou si poate cineva o sa-l accepte din moment ce nu mai e frant. Caci va intreb, ce bucurie mai mare poate fi decat aceea de a te darui, chiar si asa mutilata, sangeranda, cu speranta ca vei schimba ceva si cu speranta ca cineva te va acepta asa cum esti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu